Page archived courtesy of the Geocities Archive Project https://www.geocitiesarchive.org
Please help us spread the word by liking or sharing the Facebook link below :-)


Site designed and created by Razvan Paraianu.
© Created in January 2001, Last revised: March 2001

Ilarie Chendi

 

 

 

 


 

 

SOURCE OF MATERIAL: CHENDI, Ilarie Scrieri, vol. 4, pp. 95-99. First published in Voinţa Naţională, no. 5834, 28 September 1904 under the title “Literatura Naţională.” [The National Literature]

NOTES


Cine are curajul s-o mai contesteze? Curentul e creat şi e destul de puternic; ziarele se înmulţesc şi îşi au subsolul lor de rigoare; revistele îşi continuă activitatea programatică şi din când în când se tipăresc şi cărţi, având aceeaşi pecete a literaturei lor naţionale. Iar Sionul saltă şi se veseleşte.

În Bucureşti avem până acum Mevazerth Zion, Cronica izraelită, Egalitatea şi Lumea israelită; la Galaţi, Curierul Sionului şi Buletinul comitetului Federaţiei sioniştilor ; prin Iaşi şi câteva centre de enclave izraelite răsar alte fiţuici cu litere pisitriţe. Şi toate fac şi lilteratură naţională.

„Mis goisier taanis, m'fast klein ün groiss, muherese afilli auch; vün thilim is kein red nischt; m'sugt thilim vün früt bisvernacht, m'macht assifos, m'klauvt ans aakammisse jiden, efăs zu hien akegou die chalium".

Sau în poezie:

Seininke meidele

Reininke, eidele

Zisenke blum;

Ghib mir dein şeinike

Hertele, reininke

Ne mich arum.

 

Asta e limba lor armonioasă, cu prea puţine nazale şi aspirante. E un jargon germano-semitic, originar de pe malurile Rinului şi însuşit iaca-aşa, pe dreptul, pe nedreptul, more judaico.

În literatură acest jargon e nou şi s-a ivit abia cu ocazia luptelor sioniste din ultlimele două decenii, când evreii au crezut de bine să-şi proclame o limbă naţională. Încolo ei continuă a cultiva şi limba Statului în care locuiesc.

Toate articolele de agitaţie, pe cum şi o mare parte din cele literare, sunt scrise în a doua limbă a lor.

Scriiitorii noştri izraeliţi ţin şi ei la principiul duplicităţii, adoptând ambele limbi. Jargonul îl întrebuinţează încă neîndemânatec. Abia câte un foileton şi câte o poezie se pot ceti în limba maternă, în schimb, ei se aruncă cu toată stăruinţa asupra celei adopitive. Şi e uimitor ce progrese fac. Frântă la început, încărcată de jargonisme şi de greşeli stilistice, limba românească scrisă de evrei se purifică tot mai mullt, încât pagini întregi devin cetibile fără a te mai izbi de asperităţi.

Nimic mai instructiv în astă privinţă ca pilda ce ne-o dă d. Ronetti Roman. Ce limbă încâlcită scria d-sa în Radu, pe la 1878, când abia se coborâse din Polonia şi relativ ce puţine ovreogaliţisme are Manasse!

Aşa se înltâmplă dacâ e energie şi seriozitate. Evreii sunt neobosiţi în toatie şi e de prevăzut că vor ajunge la succese şi mai mari, atât în jargon, cât şi în limba noastră. Terenul e prielnic, opri nu-i poate nimeni — iar noi avem lucruri cu mult mai nobile die făcut decât să le imităm spirifcul de solidaritate şi dragostea de muncă: treibuie să ne cheltulim energia în hărţuieli nedemne, să ne punem piedici unde nu mai putem şi să introducem miniciuna şi interesul, uneori chiar infamia, în criticele noastre literare.

*

După Manasse iată o a doua operă ieişită în anul acesta dintre zidurile Ierihonului, operă pe care fiii lui Israel vor primi-o desigur cu: aleluia! Sunt traducerile după Morris Rosenfeld, făoute de N. Rusu (evreu din Rusia?) şi apărute într-un volum de 113 pagini (numărul 13 nu putea lipsi!) la Iaşi.

Morris Rosenfeld e un nume nou, dar deja popular în lumea literară. Înţeleg acea lume pe care o creează presa ovreiască, pretutindeni înzestrată cu aptitudinea specială de a lansa, traducând şi comentând, pe un scriitor semit. Evreii noştri n-ar fi fost buni evrei dacă nu şi-ar fi manifestat şi de data asta tradiţionala lor solidaritate şi nu s-ar fi grăibit a-1 face cunoscut şi în România.

Când, mai în primavară, poeziile lui Rosenfeld au fost traduse din jargon şi în limba literară germană, s-a făcut mare vâlvă în jurul volumului. Se părea că s-a ivit un al doilea Heine. Dar nu e aproape nimic din Heine într-însul, şi totuişi s-a răspândit ca prin, farmec, ce e drept, nu în saloanele îmbelşugate până la grotesc ale clasei superioare, ci în ovreimea chinuită, în gloata de jos, care, pentru întâiaşi dată, şi-a gasit un interpret sincer şi puternic.

Au mai prins aceste versuri şi pentru soarta autorului lor. Rosenfeld a fost multă vreme croitor în Polonia rusească. A fugit apoi „de groaza cnutului" — cum ne povesteş-te biograful — şi s-a pripăşit prin America, unde a schimbat lucrul de fabrică cu acela de redactor de ziar pentru apărarea intereselor rasei sale. Este deci învălit în lumina romantică de vagant; e pribeagul, chinuitul şi pururea răzvrătitul împotriva soartei sale — însuşiri cari atrag şi fac interesant pe orice poet.

Şi cum să nu-l iubească plebea evreie, când poetul croitor îi cunoaşte mai bine ca oricine nevoile, căci le-a gustat el însuşi şi când reuşeşte atât de bine să i le descrie şi să-1 mângâie ! In versuri puternice îl învaţă să venereze talmudul şi să se închine până şi zdrenţelor sfinte în cari îl învăleşte şi sacului, acestui, „mucegai de optsprezece veacuri" purtat în spate.

In numele acestor moaşte sfinte, poetul ne cere şi nouă, creştinilor :

Respect călătorilor de optsprezece veacuri !...

Salute-i şi cerul !...

Străinii aceştia pribegi, veneraţi-i,

Genunchii plecaţi înaintea lor, naţii !

Mi-s dragi zdrenţăroşii aceştia în haină

Ce poartă comorile cununii în taină

In bietele aceste basmale odihneşte,

Luceafărul neamului meu luceşte,

In sacii aceştia orfani, ce-nspăimântă,

Sunt sfinte cânturi ce nu se mai cântă,

Cereştile glasuri ce nu mai răsună,

Sunl coardele rupte din lira străbună,

Sunt florile veşnice, sunt trandafirii

Ce dară mireasma lor tainelor firii.

O, biete, frumoase şi dragi săculeţe,

In voi este fala naţiunei măreţe ;

In voi zace firea străbună şi rarâ.

Prin voi va renaşte poporul meu iară

 

Oricât de rea şi de şchioapă ar fi traducerea, vedem totuşi că poetul e fanatic, are idei şi o ţintă spre care vrea să-şi ducă cetitorii.

Evreii români vor vrea însă un special interes să-1 citeasca. Ei ştiu că Rosenfeld e din Rusia. O seamă de satire sociale ale lui sunt anume îndreptate contra ţarului, a lui Ignatiev, şi a cnutului rusesc. Intr-o reuişită poezie, Soldatul evreu, tratează chiar un siubiect analog cu multe din articolele unei „Cronici izraelite" oarecare din Bucureşti. E tânguirea vecinică a ovreiului că intră în armată, îşi varsă la nevoie sângele şi-şi dă viaţa pentru ţară şi domnitor şi totuşi neamul lui e gonit.

E prea aproape deci ideea de a, face asemănare şi a substitui, Rusiei România. In acest chip o bună parte a poeziilor lui Rosenfeld pot sluji şi ca agitaţie politică, nu numai sionistă. Şi socoteala nu e rea deloc. Poezii fără tendinţi sunt puţine în acest volum. Dintre ele cităm Foile de toamnă, cu urmâtoarea bucată destul de aleasă :

 

Mi- e dragă marea, vântul drag:

Ca marea sufletul meu geme.

Ca vântul sunt mereu pribeag.

Mi-e dragă noaptea, norul des:

Ca noaptea viaţa mea e neagră,

Ca norul plâng — şi plâng ades.

 

Ceea ce surprind în partea lirică a poeziilor acestui evreu este curăţenia lor neobicinuită. Nu găsim acea frivolitate pe care ne-am învăţat s-o suportăm citind versurile şi proza altora, în frunite cu marele frivol de la Düsseldorf.

*

Morris Rosenfeld este deci un, poet naţional. Evreu talentat, trebuie s-o recunoaştem, şi evreii români sunt în dreptul lor de a-l traduce, ca să-l cunoască mai bine. Dacă vorbim însă despre el la acest loc, o facem pentru a arăta din nou direcţia în care lucrează intelectualii noştri evrei, a atrage atenţiunea asupra perseverenţei şi inteligenţei cu care îşi urmează tactica de a ridiica o cetate culturală evreiască pe pământul făgăduinţeii din România.

Nimic nu dă unui popor un drept mai pozitiv de existenţă ca o activitate culturală sistematică. Continuând pe calea asta, scriind o literatură evreiască; în româneşte şi în limitele acestui spirit exclusivist, evreii noştri îşi prepară bazele sigure pentru existenţa lor politică de mâine.

Repet că nimic nu-i poalte opri. Dacă vor avea norocul să nască mari talente, precum li-e de mare puterea de expansiune, nimeni nu le va putea sta în cale să ia vreodată un loc diriguitor şi să întunece chiar producţiile noastre, ale autohtonilor... Căci noi şi atunci vom avea poate alte lucruri mai mari, mai nobile de sâvârşit.


 

1